Omul care a cucerit timpul, Elan Mastai

O carte pe care o tot văzusem și care mi-a atras atenția prin prisma coperții și titlului. Mi-a fost și recomandată și i-am dat o șansă.

Încă de la primele pagini m-a intrigat și m-a făcut să nu o mai las din mână. Structurată pe capitole, în majoritate destul de scurte, Omul care a cucerit timpul  îmbină într-un mod excepțional realitatea cu fantasticul. Pe alocuri amuzantă, cartea prezintă povestea lui Tom Barren care pronește într-o călătorie în timp, cu scopul de a îndrepta o greșeală săvărșită chiar de el.

DSC_0425

Presărată cu umor, iubire, și magie, Omul care a cucerit timpul este romanul de debut a lui Elan Mastai care mi-a plăcut, însă care m-a pierdut pe alocuri, poate din cauza unor fragmente prea detaliate, care n-au fost tocmai pe gustul meu. Însă Elan Mastai a reușit să-mi mențină curiozitatea vie până la sfârșit! Finalul a fost memorabil, iar cel mai mult am apreciat maniera cu care autorul a reușit să creeze personajele și să le ofere liniștea de care aveau nevoie la sfârșit.

Este o carte perfectă pentru zilele răcoroase de toamna, o lectură delicioasă de care poți, în adevăratul sens al cuvântului să te bucuri, care-ți va stârni curiozitate și care te va emoționa.

Nu e tocmai genul meu de lectură, însă a fost interesant să descopăr lumea creată de Elan Mastai și să iau parte la povestea pe care a imaginat-o. A fost un parcurs frumos, iar pentru un roman de debut este un început excepțional care nu face altceva decât să ne ridice așteptările pentru cărțile ce vor urma.

Ca o notă personală, pe care am să o împărtășesc cu voi, am să recunosc că mi se pare că titlul original al cărții, All our wrong todays, care nu este tocmai cel mai ușor de tradus titlu din engleză în română, păstra cumva vie ideea principală a cărții. Pentru că romanul nu este, în special, despre călătoria în timp, ci, după mine, este despre legătura dinte om și timp, despre familie, umanitate și despre conviețuire.

N-ai nevoie de călătorii în timp să zdrobești o lume.

Dar te ajută.

 

Iubești pe cineva cinzeci de ani și moare. Oamenii vorbesc despre suferință ca despre un gol, dar ea nu e goală. E plină. Grea. Nu o absență pe care trebuie să o umpli, ci o greutate pe care o tragi după tine. Pielea ta prinsă în niște cârlige înlănțuite în jurul unor bolovani imenși făcuți din toate variantele de viitor pe care ai crezut că le ai. Cum faci ca acele cinci decenii de iubire să nu devină o mușcătură de șarpe care îți atacă direct inima, inundându-ți corpul de sus până jos cu otravă?

 

Problema când cunoști oamenii prea bine e că toate cuvintele lor nu mai înseamnă nimic și tăcerile lor înseamnă totul.

Mi-a plăcut modul de scriere empatic, ușor amuzant. Scriitorul abordează un subiect interesant despre care povestește frumos și care vă va plăcea fără doar și poate! Vă las și un interviu interesant cu autorul chiar aici.

Vă recomand să încercați cartea pentru că este perfectă pentru zilele de toamnă ce urmează și sunt sigură că vă va menține curioși pe tot parcursul lecturii!

Le mulțumesc tare mult oamenilor faini de la Cartepedia pentru această carte pe care o găsiți aici.

cartepedia

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s