Singura poveste, Julian Barnes

Tot auzisem de minunatul Julian Barnes, de cât de frumos scrie și cât de plăcut este de cititori, însă nu se ivise ocazia să-l citesc și să simt pe pielea mea de cititor cât de minunat este domnul Barnes. Însă anul acesta, la Bookfest, Andreea nu m-a lăsat să plec acasă fără cel mai nou roman semnat de însuși Julian Barnes, apărăut la Nemira.

Singura poveste, romnaul de față, este prima carte pe care o citesc de la acest autor. Este pentru prima dată când mă întâlnesc cu stilul mult iubitului Julian Barnes. Credeam că mă va năuci complet și că îmi va da frisoane, însă lucrurile n-au stat chiar așa. E adevărat mi-a plăcut modul de scriere și cum a fost creată povestea; că pe lângă povestea în sine, au mai apărut și fragmente numai bune de contemplat, însă mă așteptam la mai mult.

Cartea de față vorbește despre povestea de iubire a unui tânăr pe nume Paul și a unei Susan, mamă a doi copii și soție. O poveste atipică de iubire care se confruntă cu judecăți și constrângeri, cu tristețe și nefericire, cu dragoste și regăsire. O iubire specială, o relație delicată dar controversată și neînțeleasă de ceilalți, care ne arată cum dragostea a doi oameni poate sfida limite și reguli ale conștiinței.

 Eu sunt un băiat; ea e o femeie măritată, de vârstă mijlocie. Am cinismul și pretinsa înțelegere a vieții; dar sunt și idealist, nu doar cinic, convins că am atât voința, cât și puterea să repar lucrurile.

Și ea? Ea nu e nici cinică, nici indealistă; trăiește fără dezordinea mintală a teoretizării și ia fiecare împrejurare și situație pe rând. Râde de lucruri, iar uneori râsul acela e un fel de a nu se gândi la adevărurile evidente, dureroase, un fel de a evita. Dar în același timp simt că e mai aproape de viață decât de mine.

Nu vorbim despre iubirea noastră; știm doar că e acolo, incontestabil; că este ceea ce este și că totul o să decurgă, inevitabil și pe bună dreptate, din acest fapt. Ne repetăm constant unul altuia ,,te iubesc” pentru confirmare? De la distanța asta, nu pot fi sigur. Deși țin minte că, după ce încui ușa din spate, mă bag în pat, lângă ea, iar ea șoptește:

– Să nu uiți niciodată, punctul vulnerabil e la mijloc.

O analiză a iubirii frumos conturată de stilul lui Barnes care m-a încântat și întristat deopotrivă, tocmai fiindă ficțiunea creată de el aici, poate semăna oricând cu realitatea zilelor noastre.

În concluzie, cartea în modul în care este gândită și scrisă, mi-a plăcut mult. Mi-a plăcut mult pentru că nu seamănă cu poveștile obișnuite de dragoste, pentru că îți dă de gândit după ce o lași să se odihnească pe noptieră și pentru că analizează într-un mod autentic relația de iubire dintre doi oameni care nu este aprobată de familie și legile firii.

Singura poveste de Julian Barnes a fost o lectură unică și plăcută, cu toate că mă așteptam la mai mult, însă lucrul acesta n-a făcut decât să-mi stârnească interesul pentru altă creație de-a lui Barnes, întrucât am de gând să citesc curând Niveluri de viață, despre care se spune că ar fi cea mai bună carte semnată de minunatul domn Barnes.

Vă recomand să încercați cartea asta, de dragul unui weekend petrecut cu gândul la iubire și la tainele ei! Se citește cu răbdare și pe îndelete, vă oferă un sentiment de liniște și neliniște în același timp, însă este perfectă pentru zilele de toamnă răcoroase ce urmează să vină!

Cartea poate fi găsită la Editura Nemira

 

C I T A T E

Iubirea era, prin însăși natura ei, turbulentă, cataclismică – iar, dacă nu era așa, atunci nu era iubire.

 

Stau întins în pat acasă, încercând să-mi pun sentimentele în cuvinte. Dintr-un punct de vedere – asta e partea care se leagă de trecut -, iubirea pare descrețirea vastă și bruscă a unei încruntări de-o viață. Dar în același timp – iar asta e partea care se leagă de prezent și viitor – , am impresia că în plămânii sufletului mi-a fost pompat oxigen pur. Gândesc așa doar când sunt singur, bineî1nțeles. Când sunt cu Susan nu mă gândesc cum e s-o iubesc; pur și simplu sunt cu ea. Și poate că acest ,,sunt cu ea” e imposibil de pus în alte cuvinte.

 

Prima iubire fixează viața pentru totdeauna: atâta lucru am descoperit și eu în decursul anilor. S-ar putea să nu le întreacă pe cele de după, dar acestea vor fi afectate întotdeauna de existența primeia. Ea ar putea servi drept model sau contraexemplu. Ar putea pune în umbră iubirile ulterioare; pe de altă parte, ar putea să le facă mai simple mai bune. Deși uneori prima iubire cauterizează inima și tot ce mai găsește căutătorul după aceea e cicatricea.

 

Iubirea era o Datorie în și pentru sine. Aveai o Datorie față de Iubire, cu atât mai mult cu cât era acum centrul sentimentului tău de convingeri. Iar Iubirea aducea cu sine multe Datorii. Prin urmare, chiar și când era aparent imponderabilă, Iubirea putea să atârne greu, să te lege fedeleș, iar Datoriile ei puteau să provoace dezastre la fel de mari ca pe vremuri.

 

Iubirea proastă încă păstra resturile și memoria iubirii bune – undeva în străfunduri, unde niciunul dintre ei nu mai voia să sape.

 

 

 

 

 

2 gânduri despre „Singura poveste, Julian Barnes

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s